Bine ați venit in spitalul nostru

Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov este o unitate sanitară cu paturi a Ministerului Apărării Naţionale a cărei tradiţie se întinde pe mai mult de două secole şi care poartă cu mândrie acest nume încă din luna mai a anului 1922, în baza decretului prin care regele Ferdinand i l-a atribuit în onoarea ilustrei regine.

Spitalul acordă asistenţa medicală de specialitate militarilor Ministerului Apărării Naţionale şi membrilor familiilor acestora din unităţile şi formaţiunile militare, pensionarilor militari şi veteranilor de război, precum și membrilor de familie ai acestora, din județele Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

De asemenea, aflat în contract cu CASAOPSNAJ, SMU Braşov furnizează servicii medicale tuturor angajaţilor sistemului de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească din teritoriul arondat, precum şi celorlalţi asiguraţi, atât ai CASAOPSNAJ, cât şi ai celorlalte case de asigurări de sănătate, în condiţiile legii.

Cu prezenţa sa emblematică în viaţa urbei, mândrindu-se cu faptul de a fi cel mai vechi dintre spitalele care deservesc în prezent populaţia braşoveană, Spitalul Militar „Regina Maria” completează oferta de servicii de sănătate din județ şi din regiunea sa geografică, alături de celelalte unităţi publice sanitare cu paturi și ambulatorii.

Motto-ul nostru

Cel mai bun doctor oferă întotdeauna cât mai puține medicamente.

— Benjamin Franklin