Ultimele noutati

ANUNT IMPORTANT.
Incepand cu luna iunie compartimentul de ortopedie traumatologie s-a revitalizat prin cooptarea a doi medici specialisti, Dr.Banciu Adrian si Dr.Mihailica Alin Cristian
ANUNT IMPORTANT.
Gama de servicii medicale oferite pacienţilor s-a extins de curând prin alăturarea colectivului nostru a următorilor medici: Dr. Cristina Andrei, medic specialist obstetrica-ginecologie, Dr.Moja Bianca, medic specialist endocrinolog, cu competenta in ecografie endocrina, Dr. Lostun Gabriel, medic specialist ORL, Dr Silaghi Ciprian, medic specialist chirurgie generala
ANUNT IMPORTANT.
A fost actualizat programul in ambulatoriu in baza noului contract cadru.

Traditie


Contextul istoric

Ultimul sfert al veacului al optisprezecelea a fost marcat de frământări care vor genera evenimente decisive pentru istoria modernă a lumii. La 21 iulie 1774 se încheie războiul ruso-turc care va permite Rusiei învingătoare accesul deplin la Marea Neagră, o etapă importantă în expansiunea acestui imperiu. Cu doi ani înainte Rusia, Prusia și Austria iau parte la prima împărțire a Poloniei, punând capăt a două secole de existență a imperiului polono-lituanian, permițând celor trei imperii invadatoare o nouă și importantă creștere. Peste ocean cele treisprezece colonii adoptă la 4 iulie 1776 Declarația de independență față de imperiul britanic, devenită fapt șapte ani mai târziu odată cu încheierea războiului de independență iar în anul 1789 George Washington devenine primul președinte al Statelor Unite ale Americii. În același an la 14 iulie Căderea Bastilliei marchează începutul Revoluției franceze. Cinsprezece ani mai târziu Napoleon Bonaparte devine împărat și pornește marile sale campanii militare în Europa.

Zorii

În mijlocul acestei tumultuoase perioade, un chirurg militar din regimentul cantonat în Brașov solicită pe data de 10 iulie 1773 Magistratului Brașovului să dispună lucrări de modificări la construcția cazărmii în care urma să fie instalat Spitalul Militar, iar la 14 august același an inspectorul în construcții Johann Bruss înaintează un raport în acest sens. Este cel mai vechi document care prevede existența bisecularului nostru spital.

Brașovul acelei epoci adăpostea în jur de 20 000 de locuitori, cu o pondere de 40% germani, 40% români, 13% maghiari și restul de 6-7% evrei, țigani, bulgari, greci și alte etnii. Românii se bucurau de proaspăta recunoaștere unor drepturi civice de către împăratul Josif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman și suveran al Transilvaniei. Orașul era reconstruit după ultimul incendiu pustiitor și încă rememora ravagiile ultimei epidemii de ciumă din 1756. Câțiva ani mai târziu se va fi introdus pentru prima oară iluminatul public cu felinare cu ulei.

Primul veac

Garnizoana militară era instalată în ceea ce acum numim centrul vechi. Pe cele trei străzi paralele Strada Porții (actuala Republicii), Strada Neagră (actuala Nicolae Bălcescu) și Strada Castelului s-au aflat de-a lungul perioadei studiate diverse cazărmi militare. Edificiul menționat mai înainte, pe Strada Porții numărul 53 a fost inițial penitenciarul local. Era o clădire care nu corespundea defel destinației sale. Astfel că, sub presiunea autorităților militare, edilii orașului s-au gândit să rezolve două probleme odată. Au mutat temporar deținuții sub Turnul Sfatului (unde, în treacăt fie spus, au avut alte probleme cu evadările acestora) și au început în paralel construcția unei închisori corespunzătoare și reabilitarea construcției existente pentru a face față nevoilor armatei. La 1766 găsim deja această cazarmă în deplină funcționare.

Începând cu 1784 se lucrează la construcția unei noi cazărmi, pe Strada Neagră, pe locul a trei vechi case, construcție căreia la 1791 i se adaugă o extindere cu curte interioară, astfel încât unitatea militară a fost mutată în modernul și mai spațiosul sediu și, în locul ei, a fost instalat Spitalul Militar.

Acesta este evenimentul căruia îi datorăm existența timp de peste două veacuri a instituției pe care cu onoare o servim.

Cu acest eveniment epopeea spitalului este abia la început. Știm că extinderea a costat peste 25000 de florini, și că mare parte din bani au venit ca răsplată pentru servicile din războiul împotriva turcilor. Se pare că și această extindere nu a acoperit necesarul de spațiu și astfel este căutat un alt amplasament pentru cazarma militară. Cert este că în al doilea deceniu al veacului următor, al nouăsprezecelea, Spitalul Militar se mută în ceea ce pare să fi fost Cazarma Neagră, pe actuala stradă Nicolae Bălcescu, probabil în locul în care acum se află Facultatea de Medicină a Universității Transilvania. Clădirea din Strada Porții, inițial închisoare, apoi pe rând cazarmă și spital militar, este cumpărată ulterior de o bancă austro-ungară. În prezent, cu un alt aspect și altă dimensiune, adăpostește sediul Parchetului.

Al doilea veac

Găzduit pe Strada Neagră mai bine de o jumătate de secol, importanța spitalului militar în viața urbei sporește. Astfel că în penultimul deceniu al secolului al nouăsprezecelea se pune problema unui nou amplasament pentru deja bătrânul spital. Prefectura Brașovului decide să construiască la Gâtul Cetății clădiri moderne pentru a oferi condiții superioare instituției noastre și, la 1885 încep lucrările de construcție pe locul unei grădini publice din vecinătatea Tâmpei. Lucrările dureză doi ani și la 1887 colectivul medical și pacienții sunt mutați în noul, frumosul și încăpătorul sediu..

Deși în acea perioadă rangul Spitalului Militar din Brașov a fost acela de spital de armată, prefectura Brașovului a fost cea care l-a finanțat și i-a sprijinit funcționarea optimă și dezvoltarea..

La 1 februarie 1919, Spitalul Militar Brașov trece sub administrație românească, în calitate de spital al Diviziei 18, fiind dotat cu 150 de paturi. În aceată perioadă armata română are în Transilvania 11 spitale militare, dotate cu un total de 2950 de paturi, cele mai mari fiind la Dumbrăveni, Timișoara și Alba Iulia.

Tot în această perioadă în Brașov, în afara Spitalului Militar mai existau 3 spitale: Orășenesc, de Oftamologie și de Boli Contagioase, dispuse în alte amplasamente decât cele actuale, cu capacitate mai mică decât Spitalul Militar. Merită pus în evidență că Spitalul Militar este cea mai veche unitate spitalicească din Brașov, mai ales dintre cele aflate în prezent în funcțiune, fiind spitalul care are cel mai vechi actual amplasament.

Pe cursul sinuos al istoriei am ajuns la un moment important pentru destinul spitalului. Regele Ferdinand emite la 25 martie 1922 un decret publicat în Monitorul oficial al României vineri 5 mai. În el este stipulat:

„Ferdinand I,
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională Rege al României,
La toţi de faţă şi viitori sănătate!
Asupra raportului preşedintelui consiliului Nostru de miniştri şi ministru secretar de Stat la departamentul de răsboi,
Am decretat şi decretăm:
Art. I. Spitalul militar al diviziei XVIII din Braşov se va denumi în viitor „Spitalul militar Regina Maria”.
Art. II. Preşedintele consiliului Nostru de miniştri şi ministru secretar de Stat la departamentul de război este însărcinat cu executarea decretului de faţă.

Dat în Bucureşti la 25 Martie 1922.

Ferdinand

Preşedintele consiliului de miniştri şi ministru secretar de Stat la departamentul de război

Ion I. C. Brătianu”.

La data de 15 mai, potrivit presei vremii, primul comandant român al spitalului, doctorul Dumitru Oprescu, organizează o festivitate prilejuită de punerea în aplicare a decretului regal, festivitate ce are loc în curtea spitalului în prezenţa mai multor oficialităţi ale oraşului, la care au participat colectivul şi o parte a pacienţilor, precum şi alţi invitaţi. Solemnitatea a marcat prima zi în care spitalul militar a purtat numele reginei, cu bucuria de fi dintre primele şi puţinele instituţii care au avut privilegiul de a purta acest nume încă din timpul vieţii acestui ilustru personaj al istoriei noastre..

Nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Regina Maria a României s-a născut la 29 octombrie 1875 în Eastwell Park, comitatul Kent din Anglia cu numele întreg Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, ca mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, părinţii fiind Alfred Ernest Albert duce de Edinburgh şi Maria Alexandrovna Romanov mare ducesă a Rusiei. S-a căsătorit cu prinţul moştenitor al tronului României, Ferdinad I, la 29 decembrie 1892, cuplul regal fiind încoronat ca suverani ai României Mari la Alba Iulia pe 15 octombrie 1922. În timpul primului război mondial, ea a activat ca soră de caritate în spitale militare, situaţie care, alături de carisma deosebită şi prezenţa activă în viaţa socială şi chiar politică i-au sporit popularitatea la un nivel neatins de nicio altă regină sau doamnă a neamului. Beneficiind de extraordinare calităţi diplomatice susţinute de o educaţie aleasă şi o prezenţă de excepţie, a participat la finalul războiului la întâlniri dificile şi de o importanţă istorică pentru România în timpul negocierilor pentru tratatul de pace. Vizitele externe, în mod deosebit cea din Statele Unite efectuată la invitaţia preşedintelui Woodrow Wilson, între 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, care a devenit un adevărat triumf, fiind ovaţionată pe străzi de mii de americani care au împânzit străzile cu ghirlande şi confetti strigând într-una „Maria, Maria”, au sporit popularitatea reginei şi prestigiul ţării. Izolată din 1930 de fiul său, regele Carol al II-lea, la reşedinţele de la Bran şi Balcic, s-a stins la 18 iulie 1938 în palatul Pelişor din Sinaia, după o îndelungată suferinţă. Conform testamentului său, trupul i-a fost înhumat la Curtea de Argeş iar inima la Balcic, în capela Stella Maris. Această preţioasă relicvă a istoriei noastre a urmat un periplu nemeritat de-a lungul anilor, fiind adusă în negrul an 1940, după pierderea Cadrilaterului, la Bran. Aici este întâi aşezată într-o nişă a muntelui lângă castel, apoi în capela construită de principesa Ileana. Vremurile vitregi care au urmat au făcut ca inima reginei să fie mutată în repetate rânduri, astăzi fiind depusă la muzeul naţional de istorie din Bucureşti.

Între regina Maria şi armata română au existat legături strânse, această apropiere fiind desăvârşită de primul război mondial, perioadă în care renumele reginei Maria în rândul românilor atinge cote impresionante. Ea este pe bună dreptate numită de popor „mama răniţilor” şi „regina soldat”, fiind prezentă în permanenţă în preajma militarilor care luptau în cele mai grele sectoare şi mai ales la căpătâiul celor răniţi. A fost prezentă chiar în lupta directă, ca în episodul din 1917 pe frontul din Moldova la Cireşoaia unde a îmbrăcat uniforma de ofiţer şi a stat în prima tranşee la aproape 200 de metri de linia inamicilor. A vizitat tot câmpul de luptă, a motivat şi ridicat moralul soldaţilor, un efort suplimentar făcând pentru nou înfiinţatele regimente de vânători de munte, trupe de elită ale vremii, ale căror conducător onorific devenise. De asemenea a fost aleasă comandant onorific al regimentului 4 Roşiori, a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fotografia care o reprezenta astfel fiind de o popularitate extraordinară în epocă. La moartea sa, militarii români au cinstit-o, salutând-o cu baioneta înfiptă în pământ într-un gest nerepetat niciodată, pentru nicio altă personalitate.

Depăşind aceste vremuri de mare eroism şi patriotism şi revenind la spitalul nostru, îl regăsim în timpul celui de al doilea război mondial, gata să facă faţă celor mai grele încercări, când, fiind nevoit să îşi sporească capacitatea pentru a face faţă afluxului mare de răniţi şi bolnavi secția de chirurgie a fost dislocată la Codlea și cea de boli interne precum și farmacia la Râșnov, numărul maxim de paturi atingând un total de 500..

După război și revenirea spitalului în vechea sa matcă, au fost dezvoltate secțiile de boli interne, o.r.l. și dermato-venerologie, a fost înființate policlinica și spălătoria mecanică și au fost pentru prima dată asfaltate aleile interioare

Tot în această perioadă se manifestă un interes deosebit pentru managementul resurselor umane, tot personalul superior al spitalului fiind stimulat către perfecționare și specializare, astfel încât, în anul 1959 toți medicii absolviseră pregătirea și examenele de specialist și primar după noile cerințe ale epocii.

Cea mai mare capacitate atinsă de spitalul nostru în perioada postbelică a fost de 330 de paturi, în anul 1982, odată cu înființarea secției de ortopedie-traumatologie.

Privind în urmă pe teritoriul patriei noastre este de remarcat existența, între anii 1762 – 1851, a unui serviciu medical militar bine organizat în jurul unui regiment românesc de grăniceri la Năsăud, serviciu care avea încadrați chirurgi de regimente și batalioane. Tot în această perioadă identificăm farmacii și depozite militare în zona Sibiu – Alba Iulia, zonă în care se va dezvolta o frumoasă tradiție în acest sens, tradiție care continuă și în prezent.

Apărută ca o necesitate impusă de dezoltarea socială și militară, de apariția și derularea marilor campanii de cucerire și a marilor conflagrații, pe teritorii din ce în ce mai largi care treptat au depășit limitele statelor beligerante și au antrenat populații tot mai numeroase, medicina militară a evoluat odată cu progresul general medical și militar, generând ea însăși progres acestor două arte și științe în același timp.